renovat.ro

Acasa » Amenajare hol | Idei pentru decorarea lui »

Amenajare hol | Idei pentru decorarea lui


Intrebare: Sper sa fiu destul de concisa si mai ales clara, multumesc! Vreau sa reamenajez holul casei pe care am cumparat-o. Acum are lambriuri albe, tavan fals si gresie. Are o lungime de aprox. 8 m si latime de 2,50m. Am schimbat tamplaria la ferestere, este pvc wenge si vreau sa schimb si usa la intrare (aceeasi culoare). Toate usile la camere sunt din hol, asa ca suprafata de perete nu este foarte mare, iar usile camerelor sunt din termopan (tamplaria alba).




Amenajare hol | Idei pentru decorarea lui Amenajare hol
Galerie poze
  • Amenajare hol

Share daca va place

Galerie poze


Nu im permit sa schimb acum si usile camerelor. Am incercat sa va descriu o imagine, sper destul de clara, iar intrebarea mea este: ce culoare ar trebui sa aiba peretii, dar si parchetul cu care voi inlocui gresia din hol? Ma gandesc ca in vara sa dau aceeasi culoare si exteriorului casei (ca si peretii holului). Si inca o mica problema.... cum as putea sa nu deteriorez parchetul la intrarea in casa, iarna cand se vine cu zapada sau cand ploua? Exista vreo combinatie reusita de gresie si parchet pentru hol? Si cum ar trebui sa fie imbinate? As fi placut surprinsa sa constat ca primesc si un raspuns, este prima oara cand cer sfatul unui specialist pe net. Va multumesc.

Raspuns: Am inteles descrierea dvs. si voi incerca sa raspund pe rand intrebarilor dvs. Banuiesc ca pe viitor, atunci cand veti putea, veti schimba si usile camerelor, tot intr-o nuanta asemanatoare cu cea a ferestrelor si a usii de exterior; acestea pot fi din lemn sau PAL furniruit - nu cred sa mai fie nevoie de tamplarie pvc la interior, depinde si dvs. cum considerati, daca este mai racoare in hol si doriti sa protejati termic mai bine camerele, daca este casa termoizolata, etc.

Cu privire la culorile pentru amenajarea holului pe care vreti sa vi le sugerez, depinde si cat este de luminos holul, cat este de mare suprafata vitrata fata de cea opaca cu perete si usi. Asadar, daca holul este intunecos, trebuie sa folositi culori deschise, cum ar fi galben pal, bej, roz pal sau lila (culori calde care sa se potriveasca cu nuanta tamplariei - apropo, wenge este o esenta lemnoasa, care poate varia in culoare, poate fi si mai deschisa - spre bej - si mai inchisa - aproape negru; de aceea eu nu am cum sa va spun o culoare care sa se asorteze cu ceea ce nu am vazut si nu stiu cum arata) si bineinteles alb.

Daca holul este luminos, o culoare mai intensa, pe unul sau mai multi pereti, este mai bine pusa in valoare. Ar merge cu nuanta putin movalie-lila a lemnului wenge (fie ea deschisa sau inchisa) rosu, mov, sau lila, bineinteles, dar si un verde-olive, pastelat, posibil si portocaliu sau galben, depinde de nuanta respectiva.

Va sugerez daca puteti sa luati mostre din culorile asupra carora va hotarati pentru a zugravi holul si sa le puneti langa tamplaria deja schimbata pentru a vedea cat de bine se potrivesc. Si daca vizual aceasta asociere vi se pare ok, atunci aveti unda verde, cum se spune, sa o folositi.

Cat priveste parchetul, luati o nuanta tot wenge, cel putin la fel de inchisa ca cea a tamplariilor, si nu veti da gres. Bineinteles trebuie sa se asorteze si ea cu culoarea aleasa pentru pereti.

Cat priveste culoarea exterioara a casei, aceasta trebuie sa fie in concordanta in primul rand cu mediul inconjurator, celelalte cladiri din zona, dar si cu interiorul. In general, pentru exterior se potrivesc culorile deschise, calde, pastelate - nu culori pure, intense.

Si cu privire la ultima problema expusa de dvs., exista parchet tratat special pentru a rezista la umezeala , care se poate folosi foarte bine si in spatii umede ca bai sau bucatarii. Dar, ca orice lucru mai special, este mai scump. Un parchet normal se umfla mai devreme sau mai tarziu, fie el din lemn stratificat sau masiv. In zonele unde umezeala este persistenta, cum ar fi in zona usii, este mai bine daca folositi gresie, deoarece aceasta rezista mult mai bine la umezeala. Acum ramane la latitudinea dvs. cum veti separa zona de intrare de restul holului, deoarece aici iar nu ma pot pronunta prea in detaliu, nevazand incaperea despre care este vorba. Ca variante, puteti sa lasati 1-2 randuri (depinde de dimensiunea placii) de gresie in zona intrarii, a carei culoare trebuie sa se asorteze cu cea a parchetului - exista un profil special care se foloseste la imbinari intre 2 tipuri diferite de pardoseli; sau puteti folosi un tip de gresie care imita formatul de parchet, nemaifiind nevoie sa impartiti holul; ultima varianta, daca vreti totusi sa folositi doar parchet, folositi un covoras cauciucat, impermeabil, la intrare pentru ca parchetul sa fie afectat cat mai putin de umezeala cu care se intra de afara, si stergeti cu o carpa uscata sau foarte putin umeda imediat ce observati apa.

Intrebare:
Va rog sa ma sfatuiti in legatura cu nuanta peretilor in bucatarie de aproximativ 3m latime, 4m lungime? Mentionez ca mobila este din mdf visiniu, cu vitrine gri, iar holul de intrare comun cu bucataria este mov deschis.

Raspuns : S-ar potrivi culori deschise, lila, roz, alb.

Recomandari articole: amenjari interioare, holuri, zugraveli,

‹‹ Mobila de sufragerie

Mobila pentru hol | Cuier si Pantofar ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Intrebari pe forum