renovat.ro

Imediat veti primi pe mail un link de confirmare, nu uitati sa il validati!

Acasa » Culori vopsea lavabila pentru pereti »

Culori vopsea lavabila pentru pereti

Vopseaua lavabila pentru pereti interiori este un produs pe baza de rasini sau copolimer acrilic si pigmenti. Se foloseste pentru vopsirea peretilor si se aplica in strat subtire pe peretii gletuiti dupa finisarea gletului. Dar acum ne vom ocupa de alegerea combinatiilor de culori pentru vopseaua lavabila.

Galerie poze
  • Culori pentru vopselele lavabile dormitor verde cu gri

In primul rand, astazi combinarea culorilor pentru a obtine nuanta dorita nu mai este o chestiune de noroc. Multi dintre noi am trecut prin experienta de a combina doua culori diferite, sperand sa obtinem nuanta dorita pentru pereti, iar rezultatul a fost ...ceva cu totul neasteptat. Sau, o alta situatie inedita este atunci cand culoarea de pe perete difera de cea pregatita in galeata de vopsea lavabila.

Datorita aparatului de combinat culori, pe care il gasiti in magazinele ce comercializeaza vopsea lavabila, puteti alege dintre sute de nuante si culori. Combinatia se face pe loc, in magazin, iar dumneavoastra plecati acasa cu nuanta aleasa. Iar pe perete veti avea exact ceea ce ati ales.

Acum sa vedem ce culori ar fi bine sa alegem pentru fiecare camera. Sa incepem cu holul. In general, holurile de apartament nu sunt foarte spatioase si in acest caz este bine sa alegem culori deschise si primitoare. Vernil, bleu sau bej pot lumina un hol in mod placut.

Livingul este camera in care petrecem mult timp din zi. Alegem o culoare energizanta, cum ar fi galbenul sau portocaliul. In bucatarie si baie, in general culoarea peretilor este data de gresie si faianta colorata in combinatie cu vopseaua lavabila alba. Desigur, putem alege si o vopsea lavabila colorata, dar fara sa incarcam, din punct de vedere cromatic si vizual, camera.

Dormitorul este un spatiu de relaxare si alegem acele nuante care ne creeaza o stare de spirit calma si senina. Crem sau lila foarte deschis si pastelat sunt doua idei pentru culoarea vopselei lavabile in dormitor.

Am incercat sa va oferim cateva sugestii, insa este bine sa alegeti pentru pereti acele culori care va fac sa va simtiti confortabil si relaxati, tinand cont si de functonalitatea incaperii respective si de mobila existenta.
Daca doriti sa aflati si alte sfaturi in acest sens va propunem si urmatorul articol: Sfaturi utile despre alegerea culorilor pentru vopseaua lavabila.

Intrebari si raspunsuri despre culori vopsea lavabila:

Intrebare: Am gresia in bucatarie verde. As vrea sa zugravesc peretii, fiecare intr-o alta culoare. Ce ma sfatuiti?
Raspuns : Depinde si ce nuanta de verde aveti, se pot potrivi mai bine sau mai putin bine variantele pe care vi le pot da. Cu verde merge bine bej sau crem, galben pai, sau portocaliu - cu conditia ca verdele sa nu fie verde crud, ci o nuanta mai pastelata. S-ar mai putea potrivi si anumite nuante de albastru-bleu - iarasi in functie de nuanta verdelui in cauza.

Intrebare: Am mobila neagra, masa neagra scaunele sunt venge, culoarea peretilor galben pai, canapea din in bej cu maro, covor gri, putin bej si negru, perdele din in albe cu firicele maro, draperii maro, e oare bine?
Raspuns : Pe principiul ca totul este relativ, depinde si cum va place dvs. Dar din punct de vedere coloristic nu vad nici o neconcordanta in descrierea facuta de dvs. Aveti toata mobila si draperiile inchise la culoare, luminate de culoarea deschisa a peretilor. Ideea principala este ca daca o anumita asociere de culori nu va place, este clar ca nu este ok, si una din culori trebuie inlocuita. Este valabil si reciproc, pentru asocierile care va plac.

Intrebare: Sper sa fiu destul de concisa si mai ales clara, multumesc! Vreau sa reamenajez holul casei pe care am cumparat-o. Acum are lambriuri albe, tavan fals si gresie. Are o lungime de aprox. 8 m si latime de 2,50m. Am schimbat tamplaria la ferestere, este pvc wenge si vreau sa schimb si usa la intrare (aceeasi culoare). Toate usile la camere sunt din hol, asa ca suprafata de perete nu este foarte mare, iar usile camerelor sunt din termopan (tamplaria alba). Nu im permit sa schimb acum si usile camerelor. Am incercat sa va descriu o imagine, sper destul de clara, iar intrebarea mea este: ce culoare ar trebui sa aiba peretii, dar si parchetul cu care voi inlocui gresia din hol? Ma gandesc ca in vara sa dau aceeasi culoare si exteriorului casei (ca si peretii holului). Si inca o mica problema.... cum as putea sa nu deteriorez parchetul la intrarea in casa, iarna cand se vine cu zapada sau cand ploua? Exista vreo combinatie reusita de gresie si parchet pentru hol? Si cum ar trebui sa fie imbinate? As fi placut surprinsa sa constat ca primesc si un raspuns, este prima oara cand cer sfatul unui specialist pe net. Va multumesc.
Raspuns: Raspunsul la intrebarea dvs. a fost publicat in pagina Amenajare Hol

Intrebare: As dori sa vopsesc livingul apartamentului - este compus din salon si bucatarie deschisa - aceasta are culoarea visiniu cu alb. Cum ma sfatuiti? Este de 60 m2. Multumesc.
Raspuns : Cu visiniu merge un roz sau roz pal, dar si nuante de rosu sau bej. Nu folositi o culoare intensa, de exemplu roz sau rosu, pentru mai mult de un perete, maxim 2.

Intrebare: In ce culori sa vopsesc peretii si ce nuante de culori sa fie perdelele, daca mobila e culoarea lemnului deschis, iar draperile mi le doresc in nuante de portocaliu si parchetul e culoarea ciresului. As putea folosi cunva la pereti culoarea de lila sau ce ma sfatuiti? Multumesc.
Raspuns : Cu nuantele maronii de lemn se potriveste bine portocaliul, si lila-ul, dar amandoua nu.
Daca v-ati hotarat la culoarea portocalie pentru draperie, aceasta poate fi asortata cu nuante de galben, bej-uri sau rosu (fara prea multe culori, iar cele puternice folosite pe suprafete mici, sau ca accent).
Cu lila merg nuante de rosu, mov si albastru deschis.

Intrebare: Am o casa mare cu mobila de lemn masiv de culoare deschisa si as vrea sa schimb culoarea peretilor in toata casa. Imi puteti da cateva idei pentru camera fetelor, dormitorul nostru si hol?
Raspuns : Fara alte detalii eu nu am ce idei sa va dau. Trebuie sa-mi descrieti spatiul. Mobila este clasica sau moderna? Ce culoare are? Ce culori va plac sau ce culori va ganditi sa includeti in amenajare? Sunt doar cateva dintre intrebarile la care am nevoie de un raspuns pentru a va putea ajuta cu idei.

Intrebare: Vreau sa zugravesc sufrageria si nu sunt hotarata asupra culorii daca imi puteti da un sfat, va rog. Am parchetul deschis la culoare, canapeaua din material textil maro inchis, mobila wenge si ma gandeam la culoarea kaki deschis cu perdele albe simple, as vrea de la aceasta camera sa fie relaxanta pentru ca aici stau tot timpul, dar sa aiba si un aer exotic, am si o planta yucca in sufragerie. E buna ideea mea? Daca nu, spuneti-mi o culoare, in prezent am culoarea piersicii si nu imi place deloc. Multumesc.
Raspuns : Culoarea kaki deschis se potriveste cu nuantele maronii lemnoase, insa, la alegere intre kaki si olive, n-as recomanda sa fie vopsiti toti peretii. Eventual unul sau 2, depinde si de mobilarea livingului. Iar restul o culoare mai deschisa, gen bej deschis - culoarea nisipului, sau galben pai. Perdelele albe simple se potrivesc oriunde, cu orice culoare.

Intrebare: Am colorat vopseaua lavabila intamplator in culoarea roz, ce pot sa fac sa-i transform culoarea-n bej?
Raspuns : Ceea ce doriti dvs. nu prea se poate...

Intrebare: Pentru un living cu parchet wenge si un perete cu tapet culoarea mov pruna si restul peretilor albi, canapea alb crem, candelabru modern cu cristale negre si perdea cu franjuri neagra, ce culoare sa iau mobila si covorul? Marturisesc ca vreau un living mai glamuros. Si daca am gresit ceva sa-mi dati un sfat cum sa repar. Va multumesc.
Raspuns: Raspunsul la intrebarea dvs. a fost publicat in pagina Culori pentru Amenajarea Livingului

Intrebare: Cum fac rost de lavabila culoarea aurului?
Raspuns : Exista nuante de vopsea lavabila aurie, dar cel mai bine ar fi sa consultati un magazin unde culoarea vopselei se obtine electronic, pentru a va asigura ca este nuanta cat mai apropiata de cea pe care v-o doriti.

Intrebare: Vreau sa-mi zugravesc dormitorul in doua culori si nu sunt deloc hotarata. M-am gandit la un rosu sau bordo la peretele de la pat in combinatie cu o culoare deschisa. Cum ziceti dvs? Multumesc.
Raspuns: Raspunsul la intrebarea dvs. a fost publicat in pagina Culori pentru Amenajarea Dormitorului

Intrebare: Am un dormitor in care am parchet de albicios, mobila crem, peretele de la pat un tapet alb cu negru iar peretele din fata patului este varuit rosu. Nu stiu ce culoare sa aleg la perdea si draperie si covorasele. Va multumesc.
Raspuns : In continuarea amenajarii dormitorului alegeti obiecte tot din gama rosu, portocaliu, visiniu, sau maron.

Intrebare: Vreau sa zugravesc sufrageria - are 4/5. Am canapeaua si fotoliul portocaliu, perdeaua la fel, iar covorul maro cu bej. Ce culori ma sfatuiti sa folosesc?
Raspuns : Cu culorile descrise de dvs. merg foarte bine bej, galben pai sau roz deschis.

Intrebare: Pentru un dormitor am luat o mobila de culoare bej deschis spre alb si as dori sa fac peretii in 2 nuante si anume roz deschis si un gri deschis. Este o idee buna sau nu merge? Va multumesc.
Raspuns : Bejul deschis se asorteaza bine cu roz. Dar in loc de gri eu v-as sfatui sa mergeti mai degraba pe culori mai vesele; de exemplu, puteti folosi un bej ceva mai inchis ca cel al mobilei, sau un lila, se potrivesc foarte bine cu roz deschis.

Intrebare: Am camera fetelor micuta, o fetita e de 12 ani si una de 5 ani. As zugravi sa le placa la ambele. Ce ma sfatuiti?
Raspuns : De obicei, culorile preferate de fetite, mai ales cele mici, este roz-ul. Asta puteti sa verificati cu cea mica. De cea mare nu stiu, gusturile se mai schimba cu varsta.
Dar pentru a evita problemele, puteti alege o nuanta mai discreta, un lila sau roz pal, sau mov deschis, poate cu un perete cu tapet cu modele vesele, pentru copii.
Oricum, in dormitoare sunt indicate culorile deschise, pastelate.

Intrebare: Pentru o sufragerie cu peretii vopsiti intr-un frez deschis si mobila crem cu mahon si canapele crem, cu ce culoare as putea zugravi un perete (de preferat cel opus mobilei) pentru a schimba si a aduce ceva mai placut. Mentionez ca si covorul este format din culori de la crem deschis pana la maro. Perdeaua si draperiile ce culori ar trebui sa contina? Pot face peretele rosu?
Raspuns : Puteti colora peretele respectiv in roz, somon, rosu sau visiniu.
Iar perdeaua si draperiile pot fi bej deschis (perdeaua) cu maron; sau asortate la culorile peretilor, roz pal cu rosu (sau visiniu).

Intrebare: Am mobila neagra, masa neagra scaunele sunt venghe, culoarea peretilor galben pai, canapea din in bej cu maro, perdele din in albe cu firicele maro, draperii maro, e oare bine?
Raspuns : Culorile descrise de dvs. se potrivesc foarte bine, deoarece sunt din aceeasi familie (galben, bej, maro - contin galben). Daca va doriti o pata de culoare, s-ar potrivi o piesa de mobilier (sau alt obiect) portocaliu, rosu sau visiniu.

Intrebare: Am canapea rosu inchis si mobila wenge. Ce culoare sa dau peretilor? Raspuns : Se potriveste cel mai bine o culoare deschisa, gen roz (pal) sau lila.

Intrebare: Cum pot obtine culoarea crem in lavabila?
Raspuns : Exista o gama variata de pigmenti pentru colorarea vopselei lavabile. Va recomand sa consultati un catalog cu mostre de culori dintr-un magazin specializat. Veti putea alege nuanta potrivita a pigmentului.

Intrebare: Vreau sa zugravesc camera fetitelor si mobila este roz cu artar, covorul mov cu flori roz si am vrut sa zugravesc un roz deschis, dar din greseala am pus rosu oranj in lavabil si mi-a iesit portocaliu, cum pot obtine roz din acel portocaliu? Multumesc.
Raspuns : Nu puteti decat sa-l deschideti foarte mult cu alb.

Intrebare: As dori sa stiu daca pot face intr-un dormitor de 4 pe 5 doi pereti mov si doi alb. Mobila este inchisa spre negru.
Raspuns :Va recomand un mov deschis, este mai relaxant pentru dormitor. Altfel, daca se asorteaza si cu mobila, este ok.

Intrebare: Amenajez apartamentul, bucataria este cu hol impreuna, vreau ca tavanul sa fie bleo - ciel. Ce culoare sa fac peretii? Podeaua este parchet stejar auriu, la sufragerie aceeasi culoare de parchet, mobila tot nuanta parchetului. Ce culoare aleg peretii si tavanul? Multumesc!
Raspuns : Este bine ca tavanul sa aiba o culoare cat mai deschisa. Daca vreti sa folositi o nuanta de bleu, orientati-va catre una foarte deschisa. Cu aceasta nuanta deschisa de albastru, in bucatarie si hol sa inteleg... si cu parchetul de stejar, peretii se potrivesc albi sau tot la fel ca tavanul; ca accent, pe un perete (sau suprafata restransa) puteti folosi culoarea albastru mai intens (pana la bleu-marin), sau lila deschis (pana spre mov); deasemenea, asortata la culoarea parchetului, puteti folosi si nuante de bej.
Iar in sufragerie, puteti alege sa mergeti pe aceeasi combinatie de culori din bucatarie, sau puteti folosi culori calde, vesele, asortate cu parchetul, in urmatoarele combinatii, date ca exemple: portocaliu, galben pal, bej; maro, bej, rosu; sau maro, bej, vernil; fiecare cat de inchisa sau cat de deschisa o preferati. Pentru tavan, cum spuneam mai sus, alegeti alb, sau o culoare deschisa.

Intrebare: Am holul portocaliu, ce nuante sa folosesc la mobila? Nu mai vreau maro cu crem.
Raspuns : Va puteti orienta spre un maro roscat, alb, care se potriveste cu orice culoare, dar si galben si rosu se mai pot asorta cu portocaliu. Va pot da o idee, nuanta wenge se potriveste cu aproape toate culorile, implicit si cu portocaliu, dar asortati-o cu un galben pal sau alb, pentru a nu inchide prea mult culoarea generala a holului.

Intrebare: Un dulap din pal doresc sa il vopsesc, sa il fac un roz/lila. Exista vopsea/lavabil in acest sens? Multumesc!
Raspuns : Exista, sau se poate obtine, depinde cum preferati. Firmele specializate, gen Praktiker, pot obtine exact nuanta pe care o doriti computerizat; sau mai exista solutia unei vopsele albe pigmentata cu putin rosu, pentru a iesi roz, si o picatura de albastru, daca vreti sa va iasa lila.

Intrebare: Ce culori trebuie sa amestec sa obtin rosu? Va multumesc frumos!!
Raspuns : Rosul este o culoare primara, ceea ce inseamna ca nu se obtine din alte culori, ci se gaseste ca atare.

Intrebare: Am mobila cires in dormitor, draperia o nuanta de maro, perdeaua culoarea untului, si as dori sa stiu ce culoare sa-mi iau parchetul si ce culoare sa-mi fac peretii. Va multumesc!
Raspuns : Deci aveti doar nuante de bej si maro pana acum in dormitor. Parchetul poate sa fie orice culoare, de la bej pana la maro inchis, atata timp cat se asorteaza si cu restul elementelor amenajarii. Iar pentru pereti, fiind vorba de dormitor, trebuie aleasa o culoare pastelata, deschisa, calda, cum ar fi nuante ale urmatoarelor culori: bej asemanator perdelei, galben pai, roz deschis, olive deschis.

Intrebare: Daca am 2 pereti si albi si 2 portocaliu si parchetul maro inchis, ce culoare sa aleg perdeaua?
Raspuns : Perdeaua se potriveste un crem deschis sau galben pal, eventual cu model geometric sau floral portocaliu, daca nu va place uni.

Intrebare: Un sfat din partea dumneavoastra, daca se poate. In living am un perete vopsit cu culoare rosu spre visiniu, tavanul alb, cu ce culoare ar trebui sa fac ceilalti pereti? In dormitor am un perete gri inchis - ce culoare ar trebui sa ii fac pe ceilalti? Multumesc!
Raspuns :  In living puteti vopsi ceilalti 3 pereti un roz deschis, sau crem, iar in dormitor puteti merge in intregime pe o amenajare in alb-negru, eventual cu accente de alta culoare, de exemplu rosu sau portocaliu, si sa vopsiti ceilalti 3 pereti in alb.

Intrebare: As vrea sa redecorez livingul. Am coltar bleumarin de catifea cu irizatii argintii si piele alba pe margine, perdele culoarea untului, draperii galben-aurii, covor gri-soarece, mobila venghe. Ce culoare de parchet sa iau si ce culoare sa aleg pentru pereti? As vrea sa folosesc vopsea decorativa stucco pe peretele din spatele coltarului, care este singurul care nu are geamuri. As vrea o nuanta care sa dea luminozitate camerei... Multumesc.
Raspuns : Din descrierea dvs. mi se pare ca nu prea se asorteaza toate elementele din livingul dvs.
Mobilarea unei camere nu se face pe principiul imi place canapeaua asta, o iau, imi place draperia asta, o iau, etc. fara a reflecta putin la cum vor arata puse impreuna.
Si de asemenea, vad ca stiti exact ce vreti, adica un stucco de culoare deschisa... l-as asorta cu draperia de exemplu. Si pentru parchet alegeti o nuanta asortata mobilei.
Prea multe elemente, fiecare diferit, nu au cum sa formeze o ambianta unitara. Ideea este sa nu mai introduceti si alte culori in aceasta amenajare, si orice element nou sa il asortati cu cele deja existente.

Intrebare: Vreau sa zugravesc sufrageria. Am o sufragerie mare de 42 m2, un coltar maro inchis. Mobila de culoare wenge, masa de sticla, parchet deschis la culoare si pe pe tavan un model din rigips. As vrea sa fac toti peretii intr-o culoare si modelul din rigips o alta culoare. Ce culori credeti ca as putea combina?
Raspuns : Se potriveste pentru tavan culoarea alb, un crem deschis sau galben pal, iar pentru pereti, in aceeasi ordine, puteti asorta culorile bej, roz deschis sau portocaliu deschis daca va place.

Intrebare: In living am parchetul de culoarea nucului, canapeaua crem si mobila maronie, iar aplicele de la lustra sunt portocalii. Ce culori pot folosi la pereti si perdele?
Raspuns : Va puteti orienta, pentru alegerea perdelelor si a culorii vopselei pentru pereti, catre culori deschise, calde, gen galben pal, roz deschis, crem.

Intrebare: Am un living foarte mare cu doi perti gri si doi pereti albi, ce culoare ar putea avea mobila?
Raspuns : Teoretic, orice culoare se asorteaza cu alb, negru si gri. In amenajarea unei incaperi, idal este sa nu fie folosite prea multe culori. In acest caz, as spune ca puteti introduce maxim 2 culori in plus, care bineinteles trebuie sa se asorteze intre ele, ca de exemplu bej si maro, sau roz si rosu, lila cu mov, etc. Cu gri merg foarte bine roz, bej sau lila deschis.

Intrebare: Dati-mi un sfat va rog cum sa-mi zugravesc holul de apartament. Acum e portocaliu cu caramiziu la arcade si la un model din rigips si vreau alte culori. Mentionez ca gresia si usile sunt mahon. Un roz cu ceva sau cum ziceti dvs? Multumesc.
Raspuns : Merg urmatoarele variante: un bej cu maron; roz cu rosu sau visiniu; galben cu portocaliu; verde foarte deschis cu vernil; etc.

Intrebare: In living am mobila alb cu negru, ar merge pe peretele cu mobila sa dau culoarea gri deschis si opusul tot gri, iar ceilalti 2 albi?
Raspuns : Bineinteles ca ar merge si asa cum spuneti dvs. zugravit livingul dvs., insa mai sunt si alte variante. De exemplu, puteti alege o culoare, ca de exemplu rosu, visiniu sau portocaliu, pentru unul din pereti, 2-3 pereti albi, eventual cel opus gri. Chiar daca optati pentru aceasta varianta sau cea initiala, ar trebui sa mai introduceti o culoare, care sa inveseleasca atmosfera, ca accent, constand in cateva obiecte (pernute pentru canapea, sau fotoliu, obiecte de arta, vaza pentru flori, etc.)

Intrebare: Am holul de la intrare, care este putin luminat si am mobila culoarea cires gresia culoarea caramizie si as vrea sa fac o nuanta de var care sa mareasca putin ambientul. Ce nuanta de var as putea sa folosesc? Multumesc.
Raspuns: Daca vreti sa pastrati aceeasi mobila si gresie si sa dati mai multa luminozitate holului, alegeti pentru pereti o culoare cat mai deschisa, dar care sa se asorteze si cu mobila si gresia. De exemplu puteti zugravi in alb, se potriveste cu orice culoare, un bej deschis, sau un galben pal.


Autor: RenovatRo Cristiana
Comenteaza articolul

Taguri: culori amenjari interioare, zugraveli, vopsea lavabila,

‹‹ Vopsirea plintei de lemn

10 imagini cu dormitoare superbe cu vedere directa catre piscina ››

Vizitati pagina de Google+, apoi un Follow, va rugam

Nu ti-a raspuns articolul la intrebare? Ai intrebari aditionale? Posteaza-le, impreuna cu poze (maxim 300kb/poza), iar unul din specialistii nostri iti va raspunde cat mai rapid posibil! Cristiana(design interior), ing. Ionita Cristian (instalatii termice si sanitare), ing.Nicolae (amenajari interioare si constructii), precum si alti specialisti, asteapta intrebarile tale!
Adauga o intrebare

designed by
x
Aboneaza-te la Newsletter
  • Imediat veti primi pe mail un link de confirmare, nu uitati sa il validati!