renovat.ro

Acasa » Miros fosa septica »

Miros fosa septica


O problema care poate sa apara dupa ce ne-am mutat la casa este mirosul neplacut din baie, provenind de la instalatia sanitara cu scurgere spre o fosa septica sau spre canalizarea publica.




Miros fosa septica De ce miroase fosa septica
Galerie poze
  • De ce miroase fosa septica
  • Proiectare corecta a coloanei de scurgere a apei menajere

Share daca va place

Galerie poze


Dar care este cauza si cum poate fi prevenita sau reparata aceasta problema? Vom folosi o schema pentru a intelege mai bine cum functioneaza sistemul de scurgere si canalizare.

Sa ne imaginam o casa cu etaj, cu cate o baie la fiecare etaj. Toate obiectele sanitare sunt prevazute cu sifon de scurgere, si de obicei mai exista unul si in pardoseala. Dar ce este un sifon de scurgere? Cel mai simplu model este format dintr-un racord flexibil dispus sub forma de U. Acesta va retine o parte din apa scursa, formand o garda hidraulica ce are rolul de a opri mirosurile neplacute sa patrunda dinspre teava de scurgere spre baie. La chiuvete se foloseste in general un racord flexibil, la cada este un sifon special de cada (teava in forma de U), iar la toaleta vasul de WC are in interior aceasta garda hidraulica. In imaginea de mai jos este ilustrat principiul de proiectare al coloanei de scurgere:

Proiectare coloana scurgere la casa

Proiectarea coloanei de scurgere

O buna functionare a instalatiei sanitare presupune conectarea tuturor tevilor de la obiectele sanitare catre o teava comuna de scurgere care duce catre fosa septica sau spre canalizare. Daca la capatul superior teava este astupata se poate crea o scadere de presiune a aerului din teava in mementul scurgerii unei cantitati mari de apa (cada sau WC). Acest lucru poate duce la golirea de apa a sifoanelor mai mici (chiuveta, pardoseala), anuland astfel protectia impotriva mirosului care urca din fosa spre casa. Astfel aceasta teava comuna are nevoie de aerisire pentru a evita aparitia scaderii de presiune a aerului din coloana. Aceasta coloana verticala de scurgere va fi ridicata peste acoperis si va fi prevazuta cu o protectie impotriva pasarilor.

Ca o concluzie, mirosul urat in baie poate avea trei cauze: fie nu exista aerisirea la coloana verticala, fie nu exista garda hidraulica la obiectele sanitare si atunci trebuie montat sifonul, respectiv racordul flexibil, fie in sifoane s-au adunat depuneri care in contact cu apa calda degaja acel " miros neplacut de baie "

Intrebari si raspunsuri despre miros fosa septica:

Intrebare: Am inteles ca o solutie pentru a nu mai avea miros e sa montez o supapa de sens pe teava de scurgere. Este bine? Nu se poate infunda ?
Raspuns: Una din solutiile de a elimina mirosul dinspre fosa spre casa este de a monta o supapa de sens. Acestea au diametre de 110mm sau 120 mm. Trebuie avut insa grija sa nu se colmateze (infunde). Daca totusi se infunda, sunt prevazute cu un capac de vizitare pentru desfundare.

Intrebare: Va multumesc pentru articol. Instalatia mea la casa nu are aerisire deloc si vreau sa montez una. Intrebarea este daca pot monta aerisirea afara, in primul camin de vizitare si ce inaltimea trebuie sa aiba teava de aerisire. Va multumesc.
Raspuns: Aerisirea se monteaza la ultimul etaj, pentru a fi eficienta pentru intreaga instalatie (de la toate etajele) si pentru ca mirosul sa fie eliminat pe deasupra casei, fara a deranja.

Recomandari articole: apa si canalizare, instalatii sanitare, obiecte sanitare,

‹‹ Verificari tehnice periodice obligatorii la instalatia de gaze

De ce ploua prin acoperis ? Identificarea problemei ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul Raspunsuri si comentarii
Gelu- postat la 03 Nov 2016, 13:03

Va multumesc,foarte util articolul !

Cezar- postat la 07 Dec 2016, 08:08

La centrala cu condensare daca vine miros urat pot face la fel?

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Intrebari pe forum