renovat.ro

» » » » »


Anemonele - cultivarea, ingrijirea si inmultirea lor


Anemonele (Anemone) sunt flori delicate, divers colorate, ce cresc in mod spontan in zonele cu clima racoroasa, moderata. Se cunosc aproximativ 120 de specii de flori ce se diferentiaza prin coloritul petalelor si forma staminelor. I se mai spune in unele zone "floarea vantului".

Anemone rosii
Anemonele - cultivarea, ingrijirea si inmultirea lor

Galerie poze
  • Anemone rosii
  • Anemone colorate divers plantare in gradina
  • Anemone portocalii
  • Mix de anemone pentru gradini colorate
Galerie poze
  • Anemone albe





In jurul Marii Mediterane cresc in mod natural chiar si in zone pietroase. Pot fi cultivate ca flori decorative de gradina, fiind plante perene cu aspect de tufa joasa. O varietate aclimatizata si pentru gradinile din tara noastra sunt "Anemonele japoneze", cu petalele roz, delicate.

Plantare si ingrijire


Anemonele au radacina sub forma de tubercul turtit si se planteaza in sol afanat, in zone insorite ale curtii sau gradinii. Plantarea tuberculilor se face primavara devreme, aprilie, sau toamna tarziu, in octombrie. Dupa plantare se uda generos pamantul, dar ulterior au nevoie sa fie udate numai in zilele caniculare de vara. Perioada de vegetatie este rapida, astfel incat din radacini se dezvolta tulpinite ierboase, cu inaltimea de 15-20 cm, ramificate, care poarta in varf floarea cu petale delicate si rotunjite, in diferite culori: rosu, alb, lila, mov, albastru. Florile au corola mare, asemeni florilor de mac. Frunzele sunt asemeni celor de patrunjel, petiolate, de un verde intens.

Anemonele nu au parfum, dar atrag prin coloritul viu al petalelor. Pot fi plantate la adancimi de 5-10 cm, la distante de 5-8 cm, astfel incat sa formeze un spatiu multicolor in gradina. Daca doriti sa favorizati inflorirea mai devreme, pastrati 2-4  ore tuberculii in apa, inainte de plantare. Perioada de inflorire este mai-iunie. In iulie, dupa uscarea florii si a frunzelor, se scot tuberculii si se pastreaza in spatii fara lumina, dar aerate; eventual in cutii de carton in beciuri racoroase. La sfarsitul lui iunie se pot aduna semintele coapte ce se afla in mijlocul florii.

Solul in care au fost plantate se poate imbogati cu mranita, gunoi de grajd maruntit sau cu nutrienti achizitionati din magazine, astfel incat sa asigure hrana necesara florilor pentru un nou ciclu de viata. In octombrie sau in aprilie se replanteaza tuberculii in solul ingrasat si proaspat afanat. In cazul in care plantati radacinile toamna, este recomandat sa aplicati peste zona de pamant in care se afla radacinile un strat de frunze si putin pamant pentru a le proteja de inghet. Anemonele nu iubesc umezeala in exces, care le poate putrezi radacinile, in schimb au nevoie de zone insorite care favorizeaza inflorirea bogata.

Inmultirea

Anemonele se inmultesc prin divizarea tuberculilor ce se planteaza primavara sau toamna, dar si prin seminte. Semintele fie ca le recoltati de la florile existente la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie, fie ca le cumparati de la florarii sau magazine, in plicuri. Semanarea se face exclusiv in aprilie, in pamant reavan si proaspat afanat, la adancimea de 3-4 cm. Se pot semana in februarie, in ladite cu pamant pastrate in interior, la lumina si umiditate adecvata. Dupa aparitia plantelor, in aprilie se pot planta in gradina in solul proaspat afanat, udandu-se abundent. Tuberculii se planteaza in pamant si pot fi divizati prin taiere. Pentru a evita aparitia bolilor specifice acestor flori puteti trata solul inainte de plantare cu fungicide din comert.

Boli si daunatori

Desi au o perioada scurta de vegetatie, si aceste flori pot fi afectate de: udarea in exces care le putrezeste radacinile, de fainare si de patarea frunzelor, care se ofilesc. In cazul in care observati aparitia acestor boli se aplica stropiri repetate cu: "Shavit" impotriva fainarii;"Mospilan+Sulfomat" impotriva patarii frunzelor. Se prepara o solutie conform dozajului specificat pe ambalaj, se repeta stropirile pana la disparitia bolii.

Curiozitati

Anemonele nu rezista in vaze amplasate in interior; evitati sa le rupeti si sa le puneti in casa. Aceste flori nu se planteaza niciodata langa narcise, deoarece sunt incompatibile datorita unor substante pe care le elimina narcisele si sunt otravitoare pentru anemone. Aceste flori, la randul lor, sunt gazde alternative pentru basidiosporii care ataca pomii fructiferi (prun, mar, cires, cais), motiv pentru care anemonele nu trebuie plantate in apropierea acestora.


Recomandari articole: plante perene, flori de gradina, flori de vara,

‹‹ Pitici de gradina pentru un decor de poveste

Sculpturi si figurine de gradina pentru un decor de poveste la tine acasa ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez

Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro