renovat.ro

Magazinele noastre preferate: Vezi Reduceri si oferte online!

» » » » » » »


O casa fara etaj cu 3 dormitoare - proiect detaliat cu poze


Modelul de casa despre care mi-am propus sa vi-l arat astazi este unul potrivit pentru familiile de 4 membri, oferind un grad ridicat de confort dar si o schema interioara moderna. Este o piesa arhitectonica contemporana care a fost elaborata pornind de la ideea unei case clasice de familie dotata din plin cu tehnologie moderna pentru un plus de confort.

Proiect de casa cu parter cu terasa acoperita
O casa fara etaj cu 3 dormitoare - proiect detaliat cu poze

Galerie poze
  • Proiect de casa cu parter cu terasa acoperita
  • Casa doar parter cu pod circulabil
  • Casa fara etaj cu terasa acoperita in spate
  • Garaj integrat cu casa
Galerie poze
  • Bucatarie cu mobila din lemn si perete colorat verde aprins
  • Living open space cu dining amenajat minimalist
  • Amplasare casa pe lotul de teren
  • Amprenta casa
  • Cote inaltimi si sapaturi
  • Perspective fatade casa
  • Schita plan parter casa distribuire camere





Arhitectii care au proiectat locuinta au desenat o casa care sa poata intruni diversele nevoi si cereri de modificare care ar putea aparea de-a lungul timpului. Produsul finit are incluse caracteristici tehnologice si de eficienta energetica facandu-l cu adevarat sustenabil.

Va invit sa analizam mai in detaliu proiectul:

Chiar daca este contemporan , designul este presarat cu elemente ale unei locuinte clasice familiale. Din punct de vedere arhitectural, aspectul cel mai frapant al casei il reprezinta acoperisul inclinat in patru ape, cu forma dinamica, ce intampina vizitatorii chiar din strada. Tigla metalica de culoare neagra accentuaza si mai mult forma acoperisului furnizand un contrast puternic cu peretii exteriori albi si aleile de piatra din jurul casei.

garaj integrat cu casa


Fatada cu tencuiala decorativa isi gaseste expresia naturala prin placile de cherestea care invelesc partial portiunile joase ale structurii. Lemnul atenueaza aspectul cladirii alaturi de aleea din piatra si peisajul luxuriant al gradinii.

O casa cu doua intrari si iesire catre terasa

Avand doua intrari separate, una prin lateralul casei si cealalta prin gradina, spatiile de locuit pot fi deschise complet. Usile glisante din sticla pot fi deschise sau inchise in functie de dorinte sau conditiile de mediu, facandu-le cea mai interesanta caracteristica a locuintei. Un avantaj special il ofera terasa spatioasa care se intinde pe doua dintre lateralele casei.

casa cu terasa acoperita in spate

Veranda acoperita din spate este decorata cu ajutorul unor ghivece mari de flori , accentuand ideea de a sta in aer liber inconjurat cat mai mult de natura. Fotoliile tip sezlong pentru piscina pot fi mutate oriunde pe veranda la umbra sau la soare pe peluza amenajata cu  gazon.

Compartimentare casa fara etaj cu 3 dormitoare - cateva idei

Interiorul rezoneaza puternic cu noii proprietari ai casei, acesta fiind proiectat in conformitate cu ritualurile zilnice ale acestora dar si cu gandul la confort. Perspectivele arata un spatiu de zi comun alcatuit dintr-un living mare cu semineu (cu o suprafata de peste 30 de mp) unit de o zona de dining si de bucatarie. 

living open space cu dining si bucatarie

Fiecare camera a casei este foarte flexibila in ceea ce priveste utilitatea si functionalitatea. De exemplu, salonul poate servi la nevoie drept birou sau dormitor suplimentar pentru vizitatori, iar bucataria poate fi loc de socializare sau pentru servirea unui pahar atunci cand exista oaspeti.

Zonele private sunt localizate in partea opusa a casei si constau in doua dormitoare mai mici, un dormitor matrimonial cu o camera cu rol de dressing si doua bai.

Casa mai contine o camera tehnica care se afla intre baie si garaj careia ii este afiliata. Scarile care conduc catre podul circulabil se afla pe holul care imparte casa in zone de zi si de noapte. La nevoie spatiul din pod poate fi amenajat ca un living suplimentar sau un dormitor mai mare.

Bucatarie cu geamuri mari si o priveliste de milioane

Dimensiunea modesta a bucatariei si a diningului sunt compensate de tavanul inalt si de schema alba de culori ce s-a folosit la amenajarea interioara. Personal, imi plac foarte mult materialele care au fost alese pentru a crea aceasta atmosfera calda. In mod natural privirile ne sunt atrase de dulapurile de bucatarie din lemn dar si de peretele din spatele zonei de lucru de culoare verde aprins.

Recomandare: Bucatarie alb cu verde - amenajare rustica 

Niciodata nu te-ai putea simti inghesuit sau restrans in acest spatiu atunci cand gatesti sau mananci , asta datorita peisajului frumos din gradina care poate fi admirat prin ferestrele mari.

bucatarie cu dulapuri din lemn si pereti albi

Prin utilizarea ferestrelor de mansarda amplasate in diverse pozitii pe linia acoperisului, lumina abundenta se varsa in principalele camere ale casei. De asemenea pe acoperis au fost montate si niste panouri solare care sunt capabile sa produca suficienta energie pentru a suporta un procent ridicat din energia totala consumata de familie.

Proiectul a fost conceput cu multe ferestre pentru a oferi suficienta lumina naturala dar si o atmosfera cat mai placuta in casa.

Mai jos puteti vedea informatiile de baza:

Suprafata totala in mp: 224,94

Suprafata utila casa in mp:  170,2

Inaltime casa in m: 7,69

Cubaj casa in mc: 517

Deschidere minima lot in m: 21,30

Lungime minima lot in m: 28,50

Inclinatie acoperis: 30 grade

Plan parter:

plan parter distribuire camere

1. Hol in mp:  5,54

2. Hol in mp: 10,47

3. Bucatarie in mp:  9,90

4. Camara in mp: 1,62

5. Dining in mp: 10.46

6. Living in mp: 31,34

7. Baie in mp: 2,11

8. Coridor + scari in mp: 11,14

9. Dormitor in mp:  12,84

10. Dressing in mp: 5,45

11. Dormitor in mp: 10,92

12. Dormitor in mp: 10,92

13. Baie in mp:  7,68

14. Camera tehnica/ depozitare in mp: 10,59

15. Garaj in mp: 29,22

Recomandare: Un proiect de casa moderna fara etaj pentru o familie fericita - proiect si poze


Recomandari articole: proiecte case, case fara etaj, case cu 3 dormitoare, terasa casa, constructie casa,

‹‹ Gradini Zen - amenajarea unui spatiu de relaxare absoluta

Piatra si pietris pentru o gradina personalizata ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez

Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro