renovat.ro

» » » » » » »


Cultivarea salviei in gradina


Salvia albastra (Salvia Officinalis) este o planta de gradina decorativa prin aspectul sau deosebit. Este o planta perena, cu radacina ramificata, ce creste sub forma de tufa, iar florile sale, in forma de spice au un colorit intre albastru si mov, dezvoltandu-se in partea superioara a tulpinii.

Salvia plantare in gradina
Cultivarea salviei in gradina

Galerie poze
  • Salvia plantare in gradina
  • Flori albastre de salvie
  • Flori rosii de salvie splendens
  • Floare rosie de salvie de gradina
Galerie poze





Planta este de origine meditaraneana si este cunoscuta si cultivata de foarte multi ani ca planta decorativa, dar si pentru proprietatile sale farmaceutice si gastronomice. Dintre celelalte specii de salvie mai raspandite este si Salvia splendens, cu plante inalte de 30-40 cm si flori de culoare rosu aprins.

Plantare si ingrijire

Salvia albastra poate fi amplasata in zone semiumbroase sau luminoase, fiind o planta rezistenta, perena. Se planteaza primavara, obtinandu-se din seminte sau prin divizarea radacinii unei plante trecute de 1 an. Dupa sadire sau insamantare se uda pamantul fara sa balteasca apa. Ulterior se uda doar sporadic, in verile caniculare. Udatul in exces poate provoca ingalbenirea si caderea frunzelor. Solul in care se planteaza trebuie sa fie proaspat afanat si ingrasat cu gunoi de grajd sau mranita, dar nu in exces, pentru ca altfel plantele vor creste mai mult in frunze si vor inflori mai putin.

Primavara, in aprilie, planta dezvolta tulpinite verzi, care ulterior ajung la inaltimi de 55-60 cm. In partea inferioara tulpina este usor lemnoasa si spre varf ierboasa. In partea superioara dezvolta flori sub forma de spic, albastru-violet cu dimensiuni de 10-12 cm care nu au parfum.

Salvia infloreste incepand cu luna mai si pana toamna tarziu astfel veti avea o zona frumos colorata in gradina pe tot parcursul verii. In gradina , salvia se planteaza in ronduri, rabate, covoare. O combinatie frumoasa este atunci cand marginile unui rond cu salvie sunt cultivate cu flori de talie mica de culoare galbena precum craite, narcise sau lalele, de culoare alba sau chiar albastra precum florile de Nu-ma-uita. Salvia poate fi cultivata si in ghivece.
Frunzele sale ovale sunt usor alungite spre varf , iar partea dorsala este usor albicioasa; sunt dispuse pe tulpina in mod radial si reprezinta un delicat condiment alimentar. Din radacina cresc un numar mare de tulpini care se dezvolta ca o tufa deasa. Odata cu uscarea florilor si a frunzelor, tufele de salvie trebuie retezate pana aproape de sol pentru a face loc noilor lastari in primavara urmatoare. Fiind o planta rezistenta nu necesita protectie speciala iarna si nu este atacata de daunatori.

Inmultirea salviei se realizeaza in doua moduri:

a) separarea radacinii unei plante care deja are un an, putand fi transplantata cu pamantul ce se tine de radacini,
b) prin semintele ce se achizitioneaza din florarii sau magazine ce au ca domeniu de activitate vanzarea de seminte de plante, sau din semintele recoltate din florile din gradina. Se culege intreaga inforescenta atunci cand caliciul ( tubul de la baza florii, cu trei dinti in partea superioara) si-a pierdut culoarea albastra sau rosie, in functie de soiul de salvie.
Se planteaza sau seamana toamna, urmand ca in acelasi an sa si infloreasca. Odata plantata, salvia produce flori anuanl, iar diametrul plantei se mareste foarte putin, cu 1-3 cm pe an, nefiind necesara taierea tulpinilor.

Curiozitati

Salvia este cultivata pe terenuri extinse in scop farmaceutic sau alimentar. In cazul in care veti avea salvie in gradina puteti culege frunze cand planta este inflorita. Acestea se usuca in interioare aerate si fara lumina puternica si pot fi pastrate in pungi de hartie sau tifon. Reprezinta un excelent condiment la friptura.


Recomandari articole: plante perene, plante rezistente la seceta, flori de vara, inmultirea plantelor, flori,

‹‹ Crini imperiali - ingrijire si inmultire pentru o gradina cu iz regal

Browallia - ingrijirea si inmultirea plantei cu flori albastre perfecta pentru gradinile cu umbra ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez

Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro