Cum sa alegeti tencuiala decorativa potrivita pentru casa
Tencuiala decorativa este unul dintre cei mai importanti factori ce influenteaza aspectul estetic al unei case. Aplicarea acesteia este una dintre ultimele lucrari inainte de a se trece la finisajele interioare ale casei.
Pe langa scopul decorativ, se foloseste si ca bariera impotriva actiunilor corozive ale factorilor de mediu extern, ce pot afecta structura: ciclurile inghet - dezghet, vant, ploaie, umiditate sau salinitate mare a aerului.
Tencuiala decorativa imbunatateste proprietatiile izolatoare ale unei locuinte si, in acelasi timp, permite peretilor sa respire si asigura o circulatie constanta a vaporilor de apa, prevenind astfel igrasia. Este realizata dintr-un amestec de rasini si ingrediente minerale, poate fi mai fina sau mai scortoasa, in functie de preferinte, si se gaseste in numeroase culori. Poate fi aplicata peste tencuieli normale sau termoizolante, dar cel mai adesea este asociata sistemelor de izolare termica.
Este recomandat sa alegeti o tencuiala de calitate si usor de aplicat, de la un producator recunoscut, cu experienta, care va poate oferi si garantie - puteti gasi la Arabesque o gama larga din care sa alegeti. Daca este aplicata corect, va asigura o rezistenta indelungata in timp a exteriorului casei. Pentru asta, trebuie respectate etapele de pregatire a suprafetei, cat si aplicarea propriu zisa a produsului, conform indicatiilor producatorului. O aplicare incorecta, intr-un moment nepotrivit, va compromite lucrarea, indiferent de calitatea tencuielii decorative alese.
Tencuielile decorative pot fi de mai multe tipuri:
1. Tencuiala decorativa minerala - pe baza de ciment alb,var,adaosuri minerale , avand o aderenta mare la suport.Recomandata pentru lucrari plublice si private cu buget redus.
2. Tencuiala acrilica - pe baza de rasini acrilice. Este cel mai intalnit model de tencuiala, fiind folosita atat in exterior cat si in interior. Are o aderenta foarte buna si rezistenta mare la factorii externi.
3. Tencuiala silicata - pe baza de silicat de potasiu. Rezistenta la apa, nu se murdareste, poate fi curatata foarte usor si are proprietati antifungice.
4. Tencuiala siliconica - pe baza de rasini siliconice si acrilice. De calitate in ceea ce priveste gradul de uzura, umiditate si aerisire, aderenta foarte buna, cu impermeabilitate mare la apa, fungi si mucegaiuri, capacitate redusa de murdarire. Recomandata in special pentru casele din zone cu umiditate ridicata.
5. Tencuiala mozaicata - compozitie din lianti acrilici puri. Are aspect mozaicat, rezistenta ridicata la razele ultraviolete si la contact frecvent cu apa. Este recomandata zonelor cele mai expuse la lovituri sau actiuni mecanice, precum socluri sau garduri.
Fiecare tip de tencuiala dispune de granulatii diferite, grosimea stratului de tencuiala fiind data de marimea granulatiei (trebuie sa fie identice). Granulatia permite obtinerea diverselor efecte de finisare, dar in acelasi timp influenteaza semnificativ consumul de material. Un strat prea subtire de tencuiala va reduce gradul de protectie oferit de acesta, in timp ce un strat prea gros poate impiedica structurarea materialului. Cu cat granulatia este mai mare, cu atat va fi creste si consumul de material pentru metru patrat acoperit.
Din punct de vedere al granulatiei, tencuiala poate fi:
1. Tencuiala decorativa fina, cu granulatii mici, de 0,5 - 1,00 mm, rezultatul final fiind de model periat, zgrunturos, omogen usor neted.
2. Tencuiala decorativa periata (bob de orez), granulatii 1,5 - 3 mm si un aspect uniform.
3. Tencuiala decorativa zgariata / striata (tip coaja de copac), granulatii de 1.5mm- 3 mm
Granulatia si modul de structurare trebuie sa tina cont si de conditiile de mediu. ?ntr-o zona poluata trebuie evitate structurarile care favorizeaza depunerea prafului.
Un alt aspect important de care trebuie tinut cont in alegerea tencuielii este culoarea. Pe langa faptul ca trebuie sa se completeze cu restul casei, sa fie in acelasi stil pentru un aspect estetic placut, trebuie luat in considerare si cum se va comporta pe termen lung.
Culorile deschise vor da iluzia unei cladiri mai mari, insa in acelasi timp sunt mai putin rezistente la praf si murdarie. Culorile inchise se folosesc mai mult pe suprafete mici, pentru contrast, pentru a evidentia anumite detalii arhitecturale. Sunt mai sensibile la actiunea razelor ultraviolete si, din cauza ca absorb multa caldura, se vor decolora mai rapid.
Recomandari articole: tencuiala decorativa, fatada casei, culori exterior case, constructii, amenajari exterioare,
‹‹ Camere colorate pentru copii cu personalitate
Living-uri cu canapele albe - Cele mai frumoase idei pe care le-am gasit ››
Share daca va place
Raspunsuri si comentarii
Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!
Posteaza!