renovat.ro

» » » » »

Lazi pentru compost | GHID pas cu pas pentru constructia unui compostor


Orice gradinar stie ca pentru o recolta bogata are nevoie de un pamant de calitate insa nu toate terenurile au substantele nutritive necesare astfel ca va trebui sa utilizati un fertilizator.  Exista numerosi fertilizatori care pot fi achizitionati de la magazinele de specialitate insa cea mai buna solutie ramane compostul, care foloseste resturile vegetale si este prietenos cu mediul inconjurator.

Deseuri organice compost
Lazi pentru compost | GHID pas cu pas pentru constructia unui compostor

Linkuri sponsorizate
Galerie poze
  • Deseuri organice compost
  • Amestecare compost
  • Compost din deseuri organice
  • Cum sa iti faci propriul compost

Share daca va place

Galerie poze
  • Construire lada de compost
  • Crengi si frunze tocate compost
  • Lada circulara de compost
  • Compostor din lemn cu trei recipiente
  • Lada de compost din paleti
  • Lada de compost cu cadru din tevi PVC
  • Lada de compost din plastic
  • Lada de compost mare
  • Recipient pentru compost
  • Lada mare de compost din plastic
  • Lada mica de compost
  • Lada moderna de compost
  • Lazi de compost
  • Mascare lada compost
  • Udare compost





In continuare va vom prezenta cateva sfaturi si idei de amenajare a unei lazi sau gropi de compost.
Pentru a intelege cum trebuie construita o lada de compost va trebui intai sa stabilim la ce foloseste o astfel de lada. De obicei lada de compost este folosita pentru depozitarea deseurilor organice care, ca urmare a procesului de descompunere, sunt transformate intr-un fertilizator organic. Un compost bun poate sa contina iarba, frunze si ramuri subtiri de copaci care odata descompuse de microorganisme vor putea fi folosite pentru orice soi de legume sau pomi fructiferi.

Citeste si: Cum sa construiesti o casuta de gradina - proiect plus schite detaliate

Exista mai multe modele de compostoare din care puteti alege insa puteti sa amenajati o astfel de lada si singuri. O lada de compost poate sa fie amenajata si din materiale reciclate precum paleti din lemn, scanduri sau mobilier si usi reciclate.

Alegerea locatiei lazii de compost

Alegerea corecta a locatiei recipientului de compost este foarte importanta, astfel ca va trebui sa luati in considerare mai multe aspecte. In primul rand, lada nu va trebui amplasata in apropierea spatiilor de locuit. In al doilea rand, va trebui sa fie amplasata intr-o zona expusa la curenti de aer pentru a evita concentrarea unor mirosuri neplacute. Nu in ultimul rand, zona aleasa va trebui sa ofere un acces facil atat pentru aducerea resturilor vegetale cat si pentru incarcarea si transportul compostului catre gradina.

Vezi si: Construirea si amenajarea unui iaz in gradina

In afara de aspectele prezentate in alegerea locatiei lazii de compost va trebui sa mai tineti cont de:

-    Distanta fata de sursele de apa - distanta dintre lada si sursele de apa precum parauri sau fantani ar trebui sa fie de cel putin 25 de metri
-    Teren in panta - daca terenul este in panta atunci lada ar trebui amenajata in aval fata de sursele de apa pentru a preveni contaminarea acestora
-    Directia vantului - verificati care este directia predilecta a vantului deoarece descompunerea deseurilor organice va produce mirosuri neplacute care ar putea sa fie deranjante pentru proprietari dar si pentru vecini
-    Accesul - lada de compost ar trebui sa aiba o cale de acces pentru a putea incarca si descarca deseurile cu roaba sau chiar cu o masina cu remorca

Recomandare: Gazon - sfaturi intretinere si ingrijire pentru o gradina perfecta

Pentru a grabi procesul de descompunere a deseurilor organice este recomandat ca diferitele straturi de resturi vegetale sa fie amestecate periodic, lucru care va trebui prevazut inca din faza de proiectare a lazii de compost.

Tipuri de deseuri care se pot pune in lada de compost

Pentru a asigura o calitate buna a compostului rezultat in urma descompunerii deseurilor si ca acesta nu va dauna legumelor si copacilor, va trebui intai sa va familiarizati cu tipurile de deseuri care se aseza in lada de compost. Iata care sunt cele mai importante dintre acestea:

-    Iarba, buruieni, frunze, fan, paie
-    Fructe si resturi de fructe
-    Rumegus si bucati de lemn care nu au fost vopsite sau lacuite
-    Produse din hartie (servetele, pungi, carton) rupte in bucati mici
-    Resturi de la prepararea ceaiului si a cafelei
-    Crengi si radacini de copaci dupa ce au fost tocate
-    Gunoi de grajd de la animalele ierbivore de cel putin doi ani
-    Cenusa de la lemne

Recomandare: Cum se cultiva corect catina in gradina casei

Compostul va trebui sa contina un amestec cu diferite tipuri de deseuri, de exemplu resturile de la cartofi si rosii nu va trebui sa depaseasca 15-20% din totalul deseurilor.

Exista insa si anumite deseuri care nu vor putea fi puse in lada de compost precum:

-    Orice plante care au fost afectate de boli si daunatori
-    Fecalele animalelor domestice
-    Resturi de carne si oase deoarece vor produce mirosuri neplacute care vor atrage sobolanii
-    Deseuri care nu sunt organice precum cele din plastic, cauciuc, metal sau tesaturi sintetice
-    Plante care au fost tratate cu ierbicide
-    Frunzele de varza care prin descompunere provoaca mirosuri neplacute

Vezi si: Fantani decorative pentru gradina

Buruienile ar trebui sa fie puse intr-o lada separata si acoperita cu o folie de plastic pentru a le impiedica sa prinda radacini in special datorita umiditatii si a substantelor nutritive existente in lada. Pentru a accelera procesul de descompunere este indicat ca deseurile sa fie tocate, in special crengile, radacinile si bucatile mari de carton sau hartie.

Sfaturi pentru crearea compostului

Daca v-ati familiarizat cu tipurile de deseuri care pot fi folosite pentru crearea compostului atunci va trebui sa aflati care sunt activitatile necesare pentru crearea compostului. Perioada in care compostul se va descompune va depinde de corectitudinea cu care veti indeplini aceste activitati:

-    Umiditatea este cel mai important factor care afecteaza descompunerea deseurilor si crearea compostului. Pentru a mentine un nivel potrivit de umiditate este recomandat sa udati periodic deseurile. Trebuie sa aveti grija ca deseurile sa nu aiba un grad prea ridicat de umiditate care ar putea afecta activitatea bacteriilor care le descompun
-    O data pe luna va trebui sa folositi o furca sau o lopata pentru amestecarea deseurilor, prevenind astfel mucegairea acestora si facilitand descompunerea
-    Pentru a accelera crearea compostului puteti adauga diferite plante verzi care au un continut bogat de nitrogen

Pentru a crea un compost de calitate este necesara o perioada cuprinsa intre 12 si 18 luni, timp in care se vor descompune toate deseurile. Veti putea recunoaste cand compostul este pregatit pentru fertilizare prin culoarea maronie si prin mirosul asemanator cu pamantul din padure.


Vezi si: Trucuri pentru florile din casa si gradina

Folosirea compostului

Nu toata lumea este constienta de posibilitatile de utilizare si beneficiile compostului. Acesta se poate utiliza in loc de fertilizator pentru orice plante dar in special pentru castraveti, ardei, dovlecei si bostani. Legumele vor creste mai rapid chiar incepand cu anul urmator fertilizarii, vor avea culori mai vii si arome mai pronuntate. Exista insa si alte plante care pot beneficia de fertilizarea cu compost precum rosiile, pepenii verzi si galbeni dar si capsunele sau murele.

Construirea lazii de compost

Atunci cand construiti o lada de compost trebuie sa va asigurati ca aceasta are un nivel de ventilatie adecvat dar asigura si protejarea compostului de precipitatii. Pentru ca compostul sa nu fie transformat intr-o mlastina, lada va avea nevoie de un capac etans care sa nu permita infiltrarea apei sau de un sistem eficient de drenaj. Inaltimea peretilor lazii trebuie sa permita amestecarea compostului chiar si de catre persoanele mai mici de inaltime.

Vezi si: Cum iti construiesti singur o pompa de apa care nu are nevoie de electricitate

In continuare va vom prezenta etapele pentru amenajarea diferitelor tipuri lazi sau gropi de compost:

1.    Lada de compost din paleti din lemn

O lada de compost poate sa aiba doua sau trei sectiuni unde veti putea depozita compostul aflat in diferite stadii de descompunere. Lada de compost poate sa fie fixa sau mobila care necesita insa montarea de roti. O astfel de lada nu va trebui sa aiba o inaltime mai mare de 1 metru, iar dimensiunile fiecarei sectiuni nu ar trebuis a depaseasca 1.5 metri. Lemnul va trebui tratat cu substante organice care il vor proteja de umezeala excesiva a compostului. La baza lazii de compost va trebui sa asigurati un sistem de drenaj care poate consta in ramuri uscate de copaci

2.    Lada de compost din scanduri de lemn

O astfel de lada va masca mai bine compostul astfel ca va putea fi amplasata si in apropierea gradinii. Pentru aceasta lada va trebui sa sapati o groapa cu adancimea de 1 metru, latimea de 1.5 metri si lungimea de 2 metri. Pe lateralele gropii va trebui sa bateti in pamant 8 piloni de lemn de care se vor putea prinde scandurile. Primul strat de 10 centimetri va fi format din crengi si paie care vor juca rolul unui sistem de drenaj pentru eliminarea apei dar si pentru ventilarea compostului. Impartiti lada in doua si folositi doar prima parte pentru a putea fi transferata atunci cand deseurile se descompun.

Recomandare: Cum sa plantezi corect un copac pentru a da roade de calitate


3.    Lada de compost din placi de piatra

Placile de piatra sunt excelente pentru amenajarea unei lazi de compost iar amenajarea acesteia este mult mai facila. O astfel de lada din piatra va trebui sa fie prevazuta cu doua sau trei compartimente dar si cu o usa in partea inferioara pentru a putea scoata compostul.

4.    Groapa de compost din caramida

O astfel de groapa amenajata corect va putea sa fie folosita chiar si mai mult de 10 ani. Groapa va avea adancimea de 80 cm, latimea de 2 metri si lungimea de 3 metri si va fi palcata cu caramizi. Atunci cand construiti peretii va trebui sa lasati un spatiu intre caramizi care va permite ventilarea corecta a compostului.

Recomandare: Construire sera ingropata de legume si flori

Sfaturi de mascare a lazilor de compost

Indiferent de tipul de lada de compost ales, este posibil ca designul acesteia sa nu fie foarte atractiv. Exista insa numeroase solutii prin care puteti ascunde sau masca lazile sau gropile de compost:
-    Cu ajutorul plantelor agatatoare
-    Cu plante decorative artificiale
-    Prin amplasarea unor vase cu plante decorative mai mari
-    Prin folosirea unor panouri sau garduri care sa mascheze lada de compost
-    Plantarea unor arbori pitici sau a unor arbusti
-    Amenajarea uni strat inaltat cu flori

Recomandare: Cum construim un spalier circular din plasa pentru palisarea legumelor din ghivece - proiect DIY

Recomandari articole: gradina, gradina de legume, ingrijire,

‹‹ Plan de casa mare parter cu 4 dormitoare

Proiect de casa cu etaj si design contemporan ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez
Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro