renovat.ro

» » » » »


Perdele si draperii | Galerie Metalica


Draperiile si perdelele, alaturi de galerie si de celelalte accesorii folosite in decorarea ferestrei dau stil si rafinament incaperii. Impresia creata de o perdea fina si de o draperie asortata este foarte puternica, deoarece atunci cand intram intr-o camera, privirea ni se indreapta in primul rand catre fereastra. Alegerea galeriei pentru draperie si perdea este un detaliu important in decorarea casei. In cele ce urmeaza, ne propunem sa vorbim despre galeriile din metal.

Galerie metalica draperie rosie
Perdele si draperii | Galerie Metalica

Galerie poze
  • Galerie metalica draperie rosie
  • Galerie metalica inele perdea
Galerie poze





Un avantaj al galeriilor metalice, in afara de frumusetea si eleganta acestora, este rezistenta in timp. O galerie din metal poate sustine fara probleme greutatea perdelei si a draperiei, fiind astfel potrivita si pentru draperii grele, din catifea, care se desfasoara pe o suprafata mai mare. In plus, capetele detasabile reprezinta mici articole decorative, realizate tot din metal.
Draperie rosie pe galerie din metal
Draperie rosie pe galerie din metal

Galeriile sunt alcatuite din doua bare metalice, una pentru draperie - cea dinspre interiorul camerei, si cealalta pentru perdea - cea dinspre fereastra. Pentru a agata perdeaua si draperia, mai intai le prindem cu niste clesti, in general tot din metal. Acest sistem de prindere ne permite plierea perdelei si a draperiei in falduri bogate. Clestii se prind de inelele sustinute pe bara metalica. Culisarea perdelelor si draperiilor se face usor, prin alunecarea ineleleor pe cele doua bare din metal.
Cum se prinde perdeaua pe galeria metalica
Cum se prinde perdeaua pe galeria metalica

Cat despre modelele de galerii metalice, oferta din comert este foarte variata: galerii din inox sau din fier forjat, cu aspect stralucitor sau patinat, pentru toate gusturile.

Intrebari si raspunsuri despre perdele si draperii - galerie metalica:

Intrebare: Am un hol larg, cu multe geamuri mari din termopan alb de diferite dimensiuni, amplasate atat in linie, cat si perpendicular. Parchetul imita esenta de stejar, peretii sunt zugraviti in culoarea cafelei cu lapte si tavanul este alb. In acest hol va sta o canapea maro din imitatie de piele. Ce perdele si draperii imi recomandati, ce culori si ce tesaturi?  
Raspuns : Incercati perdele bej deschis sau galben pai, cu draperii portocalii sau maro deschis.

Intrebare: La dormitor am peretii albi, mobila este culoarea ciresului (parchetul este mai deschis la culoare), iar perdeaua este un voal de culoare bej foarte pal. Ce culoare de draperie se potriveste? Multumesc!  
Raspuns : Probabil s-ar potrivi portocaliu, galben, maro, si alte culori calde, ca un visiniu deschis.

Intrebare: Am o usa de termopan folosita ca si intrare principala cu deschidere in interior. Ce ma sfatuiti sa pun: jaluzele , perdea cu draperii sau jaluzele asortate cu draperii?  
Raspuns: In general, jaluzelele, fie verticale, fie orizontale, sunt practice si asigura o mai buna acoperire, oprind mai eficient patrunderea luminii. Pe de alta parte, perdelele cu draperii sunt mai elegante. Depinde si cat de mult va fi folosita usa respectiva (probabil este usa catre o terasa sau un balcon). Alegerea mai depinde, desigur, si de designul interior al incaperii si de decoratiunile interioare.

Intrebare: Am dormitorul varuit in mov. Dati-mi un sfat ce culori sa aleg la perdea, draperie?  
Raspuns: Movul are nenumarate nuante, de la cele tari pana la nuantele mai deschise, de lila. In functie de nuanta, il puteti asorta cu crem, alb sau gri - culori foarte deschise.

Intrebare: Am un perete din living vopsit in galben. Ce culori recomandati pentru perdea si draperie?  
Raspuns: Depinde si de culoarea mobilei, a parchetului, a celorlalti pereti si de preferintele personale. Galbenul merge bine cu destul de multe culori: bleu, rosu, orange, maro, albastru.

Intrebare: Parchetul este deschis la culoare, mobila este wenge, iar ceilalti pereti au ramas in alb.  
Raspuns: Alegeti o perdea alba, vaporoasa, cu model de cusatura aurie si draperii simple, galben pai. Covorul poate fi o combinatie de crem, mustar si maro in ton cu mobila.

Intrebare: La o garnisa se pot monta consolele in dreptul geamului de o parte si alta a geamului?  
Raspuns: In principiu, da. Trebuie insa sa aveti grija ca inaltimea de montare sa permita si deschiderea geamului.

Intrebare: Am camera de culoare portocaliu - pot asorta draperie galben auriu cu perdea rosie cu inserti de galben auriu?  
Raspuns: Culorile descrise de dvs. se asorteaza, dar trebuie sa aveti grija la proportii. Adica dominante sa fie maxim 2 culori inrudite (de ex. galben si portocaliu), dintre care una mai dominanta ca cealalta (pe suprafata mai mare); iar restul sa fie folosite doar ca accente, in cantitati mai mici decat cele dominante.


Recomandari articole: galerie, draperii, metal,

‹‹ Perdea pentru fereastra termopan de baie

Cum se monteaza o perdea de baie ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez

Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro