Adaugati produsele dvs. in aceasta categorie pentru fi mai usor de gasit de clientii care viziteaza renovat.ro
Adauga produse in catalog
Saltele
Ne petrecem aproximativ o treime din viață dormind, deci trebuie să ne fie clar că avem nevoie de toate condițiile unui somn odihnitor, relaxant. Și, pe lângă un pat de calitate, trebuie să dispunem și de o saltea de calitate superioară. Este adevărat că vom găsi in magazine și saltele foarte ieftine, dar credeți-mă că somnul nu va fi nicidecum unul odihnitor: veți avea un somn agitat, dar și probleme de sănătate.
O saltea trebuie să se adapteze formei corpului, să favorizeze circulația aerului și să elimine umiditatea, să asigure relaxare, confort. Alegând o saltea total inadecvată, ieftină vă veți alege cu: agitație in timpul somnului, adică insomnie, dureri la nivelul coloanei vertebrale, dureri lombare, de gât, din cauza lipsei somnului veți fi nervos, vor apărea ridurile in jurul ochilor. In general, numai probleme.
Ca să puteți avea parte de o saltea de calitate, trebuie să țineți cont de câteva criterii:
- salteaua să fie adecvată și să susțină coloana vertebrală. O saltea de bună calitate trebuie să fie fabricată dintr-un material elastic, care să se plieze pe coloana vertebrală, păstrând-o intr-o poziție ergonomică potrivită.
- salteaua să fie ortopedică și anatomică. O saltea de calitate trebuie să inlăture orice presiune exercitată asupra muschilor și coloanei vertebrale.
- salteaua să protejeze impotriva acarienilor. Este știut deja că locul unde cresc și se dezvoltă acarienii este cel din dormitor, adică cel din saltea. Tocmai de aceea trebuie să optați pentru o saltea ce vă oferă sănătate, ce vă protejează impotriva acarienilor, a tot felul de bacterii.
- salteaua să asigure o bună aerisire. Saltele trebuie să aibă prorpietăți celulare unice, să permită aerului să circule și in același timp să lupte impotriva umidității, să o elimine.
- saltea cu garanție mai indelungată. Producătorul trebuie să ofere o garanție mai indelungată. Puteți avea garanții la saltele de la 6 la 12 sau chiar 15 ani, in ultimele două cazuri acestea fiind de calitate superioară și dispunând de două fețe: una mai tare, alta mai moale. Fiecare persoană va putea alege salteaua care o binedispune.
Cumperi saltea, dar ai testat-o?
Cel mai indicat, atunci când ai plecat după saltea, e să o și probezi. La fel ca și atunci când cumperi un pat, un scaun și-n cazul saltelei cel mai bine e să vă așezați, să vă intindeți și să observați dacă vă oferă confortul dorit, dacă nu e prea moale sau prea tare. Asta deoarece fiecare persoană vede diferit lucrurile și simte altfel.
Cel mai bun sfat dat de specialiști e acela să nu vă zgârciți când vine vorba de achiziționarea saltelei. Pentru sănătate, pentru buna dispoziție, somnul e foarte important. Chiar și atunci când ațipiți veți simți apoi că sunteți mult mai bine: doar să aveți salteaua de calitate.
Ce tipuri de saltele găsim in magazine
Magazinele au diverse tipuri de saltele, iar noi vom aminti câteva dintre acestea: saltele cu arcuri, saltele cu spumă memory, saltele ortopedice, saltele cu apă, saltele gonflabile.
Cele mai vechi și cunsocute sunt saltelele cu arcuri. Dar, atenție. Nu mai dispun de acele arcuri de acum 30 de ani, ci sunt performante. Astfel de saltele se potrivesc persoanelor mai ponderale, in cazul in care tu vrei să stai pe partea ta, iar partenerul să aibă cealaltă jumătate. In plus, permit circulația aerului. Nu dispun de două fețe, pentru a fi intoarse in funcție de anotimp.
Saltelele cu spumă sunt la mare căutare și ele, dar nu au aceeași durabilitate in timp ca și cele cu arcuri, spre exemplu. Ajută la relaxarea corpului, oferă comoditate și dă sănătate coloanei vertebrale și sunt și hipoalergenice.
Saltelele se găsesc in dimensiuni specifice cadrului de pat: pentru o persoană sau pentru două persoane, de la mărimi S până la XXL.
Ca și prețuri, găsim: saltea cu spumă 80x200 - 200 lei; saltea cu spumă 90x200 - 225 lei, saltea cu spumă 120x200 - 300 lei, saltea cu spumă foarte elastică, 180x200 - 1.700 lei, saltea cu arcuri 80x190 - 1.400 lei, saltea ortopedică, antistres - 1.400 lei.
Cele mai bune oferte online: reduceri la magazinele tale preferate!
Categorii
Daca esti meserias sau firma puteti adauga contactul dvs in catalogul nostru
Inregistrare in catalog