renovat.ro

» » » » »


Scaune ergonomice pentru mobilierul de birou


Uneori poti sa stai stramb si sa judeci drept... dar s-ar putea sa te doara spatele si sa-ti amorteasca picioarele. Multi dintre noi petrecem cel putin 8-9 ore pe zi la biroul de calculator , sezand pe scaun.

Scaune ergonomice
Scaune ergonomice pentru mobilierul de birou

Galerie poze
  • Scaune ergonomice
Galerie poze





Desi stim foarte bine ca este recomandat sa ne ridicam de la masa de lucru si sa facem cativa pasi timp de cateva minute din ora in ora, adesea ne luam cu munca si uitam... Acest lucru poate dauna destul de serios sanatatii, cauzand probleme cu circulatia, cu spatele si cu articulatiile. Designerii de mobilier cauta de mult timp "scaunul ideal", printre arhitecti circuland chiar paradoxul ca este mai usor de proiectat un zgarie-nori decat un scaun ergonomic de birou.

Dar ce inseamna un scaun ergonomic? Cuvantul "ergonomic" este derivat de la "ergonomie", de origine franceza, care se refera la studiul conditiilor si al metodelor de munca, in vederea imbunatatirii acestora. Sensul s-a extins acum si la activitatile de relaxare si vorbim de biciclete ergonomice, scaune de masina ergonomice si asa mai departe.
In principiu, un scaun de birou confortabil trebuie sa permita miscarea libera a mainilor, sa asigure sprijin pentru spate, iar inaltimea sa fie reglabila astfel incat picioarele sa se odihneasca comod pe podea. Designerii au ajuns la concluzia ca un scaun ergonomic trebuie sa fie ajustabil pentru a se adapta unor persoane de inaltimi si dimensiuni diferite, dar si pentru a fi folosit pentru activitati diverse. De exemplu, pentru activitati ce necesita concentrare, cum ar fi a scrie pe hartie sau la tastatura, a purta o conversatie, este nevoie ca spatarul sa fie drept, formand un unghi de 90 de grade cu platforma scaunului. Pentru a citi pe ecranul calculatorului, folosind eventual mouse-ul sau a vorbi la telefon, spatarul trebuie sa permita o inclinare usoara spre spate. Daca dorim un moment de relaxare sau pentru lectura, atunci scaunul ergonomic va permite o inclinare mai mare.
Dar nu numai spatarul trebuie sa permita ajustarea, ci si bratele, in functie de activitatea desfasurata, si platforma pentru sezut, in functie de inaltimea utilizatorului si a mesei. Unii specialisti spun ca unghiul format de bratul indoit pe masa de lucru trebuie sa fie de aproximativ 90 de grade.

Chiar daca nu gasim un scaun ergonomic perfect ajustabil, putem totusi sa il alegem in functie de activitatea predominanta de la birou. Si, nu in ultimul rand, sa tinem cont si de sfatul medicului: schimbarea pozitiei corpului cat mai des permite o circulatie mai buna, iar ridicarea de la birou pentru a face cativa pasi ne poate ajuta in gasirea solutiei mai mult chiar decat concentrarea cea mai profunda intr-o pozitie incomoda. In momentul cand cititi acest articol stati confortabil in fata calculatorului?

Intrebari si raspunsuri despre scaunele ergonomice:

Intrebare: Am un scaun care seamana leit cu cel din imagine, problema este ca i s-a rupt suportul (cel din centru, de care sunt prinse piciorusele). M-ar interesa sa achizitionez piesa, sau daca se poate o redirectionare catre o firma care produce aceste piese.
Raspuns: Scaunul din imagine este doar cu titlu de prezentare. Pentru produse si piese de schimb, va recomandam sa contactati direct firmele care comercializeaza mobilier de birou prezentate pe site.


Recomandari articole: scaune, birou, montaj,

‹‹ Amenajare birou acasa

Scaun de birou ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez

Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro