Topul tarilor care investesc cel mai mult in imobiliarele din Romania
Investitiile in imobiliare au ajuns anul trecut la aproape 920 de milioane de euro, iar cea mai mare parte a acestora provin din afara tarii. De altfel, top trei tari de origine a investitorilor acopera mai bine de doua treimi din totalul investitiilor.
Austria se afla pe primul loc in topul investitorilor care au ales proprietati imobiliare comerciale in Romania anul trecut, cu circa o treime din achizitii, se arata intr-un raport recent. Pe locurile doi si trei se afla Cehia si Ungaria.
In 2021, companiile austriece au cumparat active imobiliare - birouri si spatii de retail in valoare totala de 323 milioane de euro, pe locul doi fiind investitorii din Cehia, cu un total de 173 milioane de euro, si pe locul trei cei din Ungaria, cu 150 milioane de euro cheltuiti in Romania. In primele luni ale acestui an, investitorii cehi si maghiari au ramas in top.
Cu alte cuvinte, in 2021, au crescut puternic ca volum investitiile imobiliare din tari apropiate Romaniei, din Europa Centrala si de Est, respectiv Cehia si Ungaria.
Legat de locul doi, ocupat de investitorii din Cehia, de mentionat este investitorul ceh CTP, specializat in spatii industriale, care a cheltuit o suma considerabila in Romania. CTP si-a dezvoltat lantul de parcuri industriale din Romania, alocand tarii noastre 33% din totalul fondurilor de extindere in 2021. Astfel, CTP a cumparat portofoliile Zacaria si Helios Phoenix - Olympian Park, precum si depozitele Mobexpert din Targu Mures.
Datorita acestui investitor, segmentul achizitiilor de spatii industriale a crescut in Romania de la 65 milioane de euro, in 2020, la 284 milioane, in 2021. Si in acest an, CTP este interesat sa achizitioneze spatii industriale la standarde inalte, gata pentru operare.
Ca noutate, pentru 2022, un alt fond de investitii din Cehia analizeaza dezvoltarea unui proiect nou, de cateva zeci de mii de mp birouri in Bucuresti, in zona centrala.
Investitorii din Ungaria, aflati pe locul trei ca pondere din totalul investitiilor imobiliare, au ca tinta segmentele rezidential si spatii de birouri, fiind din ce in ce mai activi. Anul trecut, Adventum, din Ungaria, a preluat cu circa 150 milioane euro proiectul Hermes Business Campus, din Bucuresti.
Un alt exemplu este compania Kesz, care in Romania a pornit ca o companie de constructii, dar care a dezvoltat o cladire de birouri in Cluj-Napoca, Hexagon Offices, cu o suprafata inchiriabila de 21.600 mp, complet inchiriata din decembrie 2019 si pana in octombrie 2021, pe timp de pandemie. Anul trecut, Kesz a intrat si pe piata imobiliara din Bucuresti, cumparand un teren in zona Straulesti � Petrom City, pe care va dezvolta un cartier rezidential.
Pe locul patru in top se afla investitorii autohtoni, din Romania. Companii cu actionariat romanesc au achizitionat active imobiliare care au totalizat 119,55 milioane de euro. Printre marii investitori romani care au rivalizat cu investitorii straini se numara Dedeman si compania One United Properties.
Iata cum arata topul investitorilor in imobiliarele din Romania, pentru anul 2021:
Austria (323.000.000 euro)
Cehia (173.000.000 euro)
Ungaria (150.000.000 euro)
Romania (119.000.000 euro)
Belgia si Olanda (35.300.000 euro)
Africa de Sud (30.000.000 euro)
Israel (22.200.000 euro)
Suedia (19.000.000 euro)
Elvetia (14.000.000 euro)
Grecia (10.000.000 euro)
Liban (5.000.000 euro)
SUA (2.000.000 euro).
Pandemia a facut ca tarile de origine ale investitorilor sa fie altele. A scazut numarul celor din Orientul Mijlociu, Asia si Pacific
Tranzactiile cu active comerciale din Romania au fost de 919,45 milioane de euro, in 2021, ceea ce reprezinta locul trei istoric (dupa maximum de 1.038 mil in 2008 si 1.006 milioane in 2018).
La nivelul Uniunii Europene, in 2021, investitiile in proprietati imobiliare comerciale au crescut cu 15%, fata de anul anterior, ajungand la 270 miliarde euro, atingand astfel un nivel ante-pandemie.
Practic, atat in Romania, cat si la nivelul intregii Uniuni Europene, se constata cresterea activitatii investitorilor autohtoni si regionali, in detrimentul celor din Orientul Mijlociu, Asia si Pacific, care nu mai sunt la fel de activi (pe fondul pandemiei). Investitorii din Orientul Mijlociu, Asia si Pacific au reprezentat doar 8% in Romania, comparativ cu 20% in 2019 ante-pandemie.
La nivelul Uniunii Europene, investitiile din aceste regiuni au scazut de asemenea la 15% din total, in 2021, fata de 22%, cat au reprezentat in 2019, explica specialistii in imobiliare.
Dar cum se vad aceste investitii prin prisma omului de rand? Un astfel de exemplu este Hagag Development Europe (Israel), detinatorul, dezvoltatorul si managerul unora dintre cele mai exclusiviste proiecte de pe piata imobiliara din Bucuresti. Este vorba atat de cladiri de birouri, cat si de ansambluri rezidentiale, inclusiv de lux, in mai multe locuri din Capitala, printre care Pipera, Calea Victoriei sau Cartierul Primaverii.
Locuintele scoase la vanzare de companie, dar si cele construite de alti investitori straini si nu numai pot fi gasite pe imoradar24.ro, dar si pe imobiliare.ro.
Recomandari articole: advertorial,
Constructia pas cu pas a unui garaj din panouri sandwich ››
Share daca va place
Raspunsuri si comentarii
Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!
Posteaza!