renovat.ro

» » » »


Tipuri de becuri pentru corpurile de iluminat


Becul a devenit un obiect atat de banal in viata de zi cu zi incat nu ne mai dam seama de importanta lui decat atunci cand ne lipseste. Gestul de a indrepta mana spre intrerupator pentru a aprinde becul a devenit unul reflex pentru omul modern.

Becuri incandescente filament
Tipuri de becuri pentru corpurile de iluminat

Galerie poze
  • Becuri incandescente filament
Galerie poze





Sa vedem mai departe care sunt principalele tipuri de becuri folosite la corpurile de iluminat.

Becul incadescent cu filament

Becul incandescent functioneaza pe acelasi principiu de la inventarea lui de catre Edison in 1879. Lumina se produce prin incalzirea pana la incandescenta a unui filament metalic prin care trece curent electric. Ajungand la o temperatura foarte mare, acesta incepe sa straluceasca. Asa cum stim cu totii, filamentul (care in prezent se face din tungsten) se afla intr-un bulb din sticla. Acesta poate fi vidat sau umplut cu diverse gaze inerte. Deoarece o parte din energia becului incandescent se degaja sub forma de caldura, s-a cautat o solutie mai eficienta din punct de vedere energetic.

Bec incandescent clasic, cu filament
Bec incandescent clasic, cu filament

Becul cu halogen
Becul cu halogen functioneaza pe acelasi principiu ca si becul incandescent. Ceea ce difera este compozitia bublului de sticla si amestecul de gaze din interior, care contin si halogen. Astfel, filamentul poate ajunge la o temperatura mai mare, fara a se arde. Intensitatea luminii produse este cu 20-30% mai mare decat in cazul becului incadescent clasic. Datorita dimensiunilor mici, becurile cu halogen se folosesc mai ales la corpurile de iluminat cu spoturi de lumina. Exista insa si becuri cu halogen de dimensiunile unui bec normal. Pe cutie vom vedea scrisa clasa de consum, precum si luminozitatea, exprimata in lumeni.

Bec cu halogen
Bec cu halogen

Becurile economice fluorescente

Becurile care se pare ca vor inlocui treptat becurile clasice incandescente sunt cele fluorescente. Aceseta functioneaza in mod asemanator cu tuburile cu neon. Diferenta consta in faptul ca balastul si starterul, care se foloseau la neonul clasic, au fost inlocuite cu circuite electronice mici, ceea ce a permis realizarea unor becuri fluorescente de mici dimensiuni. Marele avantaj al acestui tip de becuri este consumul, care este de pana la 4-5 ori mai mic decat al celor incandescente. De aici si denumirea de becuri economice. Cat despre forme si dimensiuni, becurile din poza de mai jos ne arata cateva modele, insa exista si becuri economice in forma bine-cunoscuta a globului luminos.

Becuri economice fluorescente
Becuri economice fluorescente

Becurile led
O alternativa la becurile incandescente sau fluorescente o reprezinta becul led. Acestea functioneaza la fel ca o dioda mai mare atunci cand este strabatuta de curent electric. Becurile led, desi sunt mai scumpe, ofera o serie de avantaje: au o durata de viata mai mare, rezista la socuri si vibratii, sunt mai eficiente si au un consum redus de energie. Un dezavantaj il reprezinta faptul ca lumina este directionala si nu la 360 de grade, ca la celelalte tipuri de becuri. Acest neajuns a fost insa remediat prin folosirea mai multor diode si a unui sistem de lentile care sa difuzeze lumina uniform.

Bec led cu diode
Bec led cu diode


Intrebari si raspunsuri despre becuri:

Intrebare: De ce se introduc gaze inerte la presiuni scazute in balonul de sticla?
Raspuns: In contact cu oxigenul din aer, filamentul din becul incandescent s-ar oxida si s-ar arde. Gazele inerte previn acest fenomen, prelungind durata de viata a becului si facand posibila functionarea acestuia.

Intrebare: La cate grade se incalzeste un bec led in interior?
Raspuns: Pentru ca LED-ul este o jonctiune p-n incapsulata intr-o rasina epoxidica (aspect de material plastic) este destul de greu sa se masoare temperatura jonctiunii. Astfel, conform unor studii a rezultat ca temperatura in interior depaseste 50 grade C. Ea depinde de curentul care strabate LED-ul precum si de temperatura ambientala. In cazul in care doriti sa intelegeti impactul termic al unul LED asupra corpului de iluminat sau asupra temperaturii din incapere va recomandam sa cautati parametrii de functionare pe site-ul producatorului de LED-uri.

Intrebare: De ce filamentul becului este din wolfram?
Raspuns: Wolframul (asa cum se mai numeste tungstenul) se foloseste la filamentele pentru becurile incandescente datorita punctului de fuziune (topire) foarte ridicat (peste 3000 de grade C) si pentru ca lumina emisa de acest metal la incandescenta este o lumina placuta in spectrul vizibil.


Recomandari articole: corpuri de iluminat, instalatii electrice,

‹‹ Becuri economice - cum le alegem pe cele mai eficiente?

Becuri halogen pentru spoturi si corpuri de iluminat ››

Share daca va place

Autor RenovatRo: Cristiana

Urmareste ce articole scriu pentru a avea o locuinta frumoasa

Email:

Comenteaza articolul
Raspunsuri si comentarii

Nu exista comentarii. Fii tu primul care comentezi!

Cere preturi comunitatii, cere sfaturi si informatii tehnice comunitatii renovat.ro

Posteaza!

*Nume:
E-mail: Notifica-ma la comentarii pe aceasta pagina
Nu arata e-mailul meu
*Text:
Confirm ca am peste 16 ani si doresc sa postez

Dezvoltarea web si seo de fluxsoft.ro